Promovarea președintelui interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Dorel Musteață în funcția de magistrat la Curtea Supremă de Justiție este criticată de către unii experți. Într-o postare pe Facebook, juristul Nicolae Eșanu scrie că legea ar interzice acest lucru.
„Am văzut informația despre promovarea unui membru al CSM la Curtea Supremă de Justiție și mă întreb cum asta este posibil, în condițiile în care articolul 20 alin. 3/2 din Legea cu privire la CSM interzice în mod expres acest lucru – (3/2) Participarea la concursul pentru promovarea într-o instanță superioară, transferarea la o instanţă judecătorească de același nivel a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii din rândul judecătorilor, precum și a judecătorilor detașați la Institutul Național al Justiției și Secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii, se interzic pe perioada exercitării mandatului și timp de 6 luni după încetarea calității de membru sau, după caz, expirarea termenului pentru care a fost detașat”, menționează Eșanu.
Am solicitat un comentariu și de la juristul Teodor Cârnaț. Acesta susține că oficial nu există nicio interdicție legală ca Dorel Musteață să fie propus candidat la funcția de judecător la CSJ și respectiv, votat. Chiar și așa, promovarea acestuia nu poate avea loc din punctul de vedere al principiilor democratice, crede juristul.
„Atâta timp cât ești membru al unui organ colegial, tu nu îl poți folosi pentru a te propulsa în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție sau să fie promovat în funcții. Tu poți fi promovat în funcție numai atunci când îți expriă mandatul și ești cu toți participanții în condiții de egalitate, din punct de vedere al cerințelor democratice”, ne-a declarat Cârnaț.
„Noi încă nu avem o astfel de interdicție scrisă negru pe alb într-o lege care interzice domnului Musteață să candideze pentru funcția de judecător la CSJ. Astfel de propunere a fost dar ea încă nu a fost votată de către Parlament. Eu sunt de părere că astfel de promovări, care se fac în prezent, sunt un fel de răsplată pentru birul pe care l-a făcut Musteață în raport cu actuala putere. Și anume pentru acel dosar care a fost intentat domnului Stoianoglo, deoarece domnul Musteață este membru al CSP, i-a făcut un serviciu actualei puteri, ei îl promovează în funcția de judecător la CSJ și nu e exclus faptul că pe viitor va fi propus și la funcția de președinte al CSJ, deoarece mustarea respectivă spre asta se îndreaptă”, a mai adăugat Teodor Cârnaț.
Președintele interimar al CSM a fost propus la funcția de magistrat la Curtea Supremă de Justiție. Candidatura sa a fost aprobată de Comisia juridică, numiri și imunități. Proiectul de hotărâre urmează să fie transmis Parlamentului spre aprobare.




































