Starea de alertă pe piața gazelor naturale rămâne valabilă pe teritoriul Republicii Moldova până în data de 20 noiembrie. Comisia pentru Situații Excepționale a emis un document în care se arată că solicitarea SRL „Moldovatransgaz”, privind încetarea acesteia, nu a fost acceptată.
În aceeași dispoziție, membrii Comisiei au decis ca SA „Moldovagaz” va înainta o cerere Agenției pentru Reglementare în Energetică în vederea ajustării prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor natural. Respectiv, până în data de 10 noiembrie ANRE va trebui să stabilească noi tarife provizorii, care vor fi aplicabile din 1 noiembrie 2021.
În același timp, Ministerul Muncii și Protecției Sociale urmează să pregătească setul de măsuri pentru compensarea facturilor la gaze naturale pentru unele categorii de cetățeni.
De asemenea, s-a decis că S.A. „Termoelectrica” nu va mai utiliza păcura în procesul tehnologic și va reveni la producerea energiei termice și electrice pe baza gazelor naturale.
Totodată, Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, va retrage solicitarea de asistenţă internaţională, transmisă Comisiei pentru Situaţii Excepţionale în data de 29 octombrie 2021.
Amintim că Parlamentul a acceptat propunerea Guvernului de a declara stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de 30 de zile – 22 octombrie–20 noiembrie 2021.




































