Vicedirectorul general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Vitalie Bojor, a fost suspendat din funcție, după ce zilele trecute ar fi pătruns noaptea în clădirea centrală, de unde a deconectat sistemul de securitate internă. Anunțul a fost făcut de directorul Căii Ferate din Moldova, Oleg Tofilat.
„Între timp, am stabilit cine a pătruns în toiul nopții în incinta CFM – nimeni altul decât vicedirectorul general al CFM, responsabil pe securitate.
„Bravul” nostru coleg - împreuna cu o persoană necunoscută, care s-a prezentat drept angajat al unui organ de forță – și-au făcut apariția cam la miez de noapte. Timp de câteva ore, practic au privat de libertate doi gardieni ai CFM - închizându-i în încăperea de serviciu, sechestrându-le telefoanele si interzicându-le să comunice, să iasă la WC sau să fumeze.
Grupul de anchetă internă își continuă activitatea, iar bravul nostru securist nocturn este suspendat din funcție până se clarifică lucrurile”, a scris Tofilat pe pagina sa de Facebook.



















