Începem săptămâna în forță cu un tablou meteorologic autentic de Brumar: nori și ceață matinală, soare cu dinți, atmosferă destul de plăcută, temperaturi ceva mai scăzute și normale acestei perioade. Frigul începe să se impună tot mai convingător, iar nopțile ajung să înregistreze chiar și 0 grade. Vântul va fi destul de blând, totuși, înnorările vor fi persistente, mai ales în orele dimineții. Presiunea atmosferică rămâne ridicată.
În Nord, la Briceni, Soroca și Bălți, întâlnim dimineața cu frig și ceață consistentă. Soarele apare trecător și încălzește treptat atmosfera, însă și după prânz, vor fi 10-13 grade cu plus. Nopțile sunt reci, iar valorile foarte modeste, mai exact, vor oscila între 0...+3 grade.
În Centru, la Orhei și Ungheni, vor fi înnorări, dar și perioade cu soare blând, după ce se risipește ceața matinală. Temperaturile mai scad puțin și ajung pe la 11-14 grade. Și pe timp de noapte, frigul se menține destul de tare, iar valorile vor atinge cu greu +1...+4 grade.
În Sud, la Ștefan Vodă, Comrat și Cahul, așteptăm vreme stabilă și plăcută, cu scurte momente însorite. Dimineața, sunt condiții de ceață, iar după prânz, se vor înregistra cel mult 15 grade. În regim nocturn, mercurul va indica +2...+5 grade.
Soare cu dinți va fi și în Capitală. Atmosfera va fi destul de rece, dar și însorită. Totuși, periodic se vor ivi și câțiva nori pentru scurte momente. În orele amiezii, maxima atinge 14 grade, iar noaptea înregistrează 5 grade cu plus, valori destul de normale pentru acest moment al anului.
Să vedem cum va arăta prognoza meteo și în câteva capitale europene.
Cerul Kievului rămâne în continuare acoperit de nori și la acest început de săptămână, iar valorile termice rămân fixate la +12 grade.
La Roma, în schimb, e soare și cer senin, iar maximele diurne sunt destul de generoase, 19 grade.
Parizienii încep săptămâna cu ploi nocturne și valori plăcute de 17 grade.
Soarele se menține pe cerul Barcelonei, iar temperaturile diurne rămân destul de ridicate - 21 de grade.
Parțial noros e la Istanbul, asta înseamnă că soarele apare în scurte reprize și va aduce valori de 16 grade.
Nori și averse de ploi sporadice sunt prognozate pentru Londra. Aici, maxima atinge 13 grade în termometre.



















