În acest an, populația Republicii Moldova ar putea consuma cu 30% mai puțin gaz decât în anii precedenți. Cel puțin asta crede expertul economic, Veaceslav Ioniță, potrivit căruia anul 2022 ar putea fi cel mai greu din istoria Republicii Moldova independente. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 9 noiembrie a emisiunii „Alternativa” de la TV8.
Cu toate acestea, Ioniță spune că schimbările climatice sunt benefice pentru noi, iar temperaturile medii din noiembrie sunt mai ridicate decât de obicei.
„Vremea bună și prețurile mari vor obliga populația să economisească gaz”, a precizat Ioniță, care a adăugat că moldovenii au dovedit că pot consuma rațional resursele energetice.
Expertul economic mai crede că nu cei mai săraci vor suferi cel mai mult anul acesta, ci clasa de mijloc.
Totodată, Ioniță a subliniat că 2022 ar putea fi cel mai greu din istoria Republicii Moldova, având în vedere că se află într-o situație fără precedent: „în trei ani, am trecut prin patru crize severe, iar toate acestea afectează țara”.



















