Un tânăr de 20 de ani din Soroca a fost plasat în arest după ce ar fi sustras un automobil de pe teritoriul unei spălătorii auto unde lucra. Suma prejudiciului estimată de către proprietar este de 170.000 de lei.
Suspectul a fost identificat și reținut în urma măsurilor de investigație și urmărire penală a polițiștilor. Mașina a fost depistată în stradă, în nordul țării, în orașul Rîșcani.
În cadrul audierilor tânărul și-a recunoscut vina.
Mai mult, polițiștii au stabilit că tânărul se află în căutare de IP Soroca și mai multe inspectorate din municipiul Chișinău pentru infracțiuni analogice. Acesta a fost plasat în arest pentru 11 luni în baza sentinței emisă de Judecătoria Soroca.
Pentru furtul automobilului riscă până la 5 ani de închisoare.



















