Deputata Marina Tauber și Veaceslav Valico au fost luați la rost de manifestanții care au mers duminică, 19 iunie, să protesteze la Inspectoratul de Poliție Centru pentru a fi organizat concertul care urma să aibă loc în Piața Marii Adunări Naționale. Revoltați că au protestat fără rezultat, unii manifestanți le-au cerut socoteală Marinei Tauber și lui Valico.
Întrebată de un protestatar de ce în Chișinău a avut loc marșul LBGT, dar nu și concertul, Marina Tauber a răspuns: „Bună întrebare”.
„Atât timp cât o să avem această guvernare în frunte cu Maia Sandu, așa și o să fie. Din păcate, așa cum a zis cetățeanul Valico, concertul nu o să fie, vă dați seama că artiștii și până în acest moment sunt aici și erau gata să cânte chiar și pentru un număr mic de oameni. Din păcate ei nu ne dau scena, nu avem sunet, nu avem nimic. Au intimidat toate companiile care prestează aceste servicii. Astăzi guvernarea ne-a demonstrat că o să ne dicteze”, a declarat Marina Tauber.
Deși Marina Tauber a încercat să le explice oamenilor motivele pentru care nu are loc concertul, o protestatară s-a arătat indignată că oamenii nu primesc niciun răspuns la întrebarea care este rezultatul acestei zile.
„Mergem acasă fără niciun rezultat? Cum așa? Eu nu merg acasă fără niciun rezultat. Eu am făcut marșul din centru până aici pentru ce? Pentru ce? Ce rezultat în această zi noi primim? Dați-ne rezultatul acestei zile”, a declarat o protestatară.
„Am venit aici de la ora 19 și acum este 21, care este rezultatul? Vă rog din suflet, dați rezultatul, hai. Pentru ce am venit noi aici? Să ne uităm la frumoșii ăștia îmbrăcați frumos? Eu și așa îi văd la televizor”, a afirmat femeia.
Concertul care urma să aibă loc duminică, 19 iunie, în Piața Marii Adunări Naționale, planificat de Veaceslav Valico, apropiat al lui Veaceslav Platon, nu a mai avut loc. Deși rapperul rus Morgenshtern a anunțat că va cânta la concert, ulterior acesta a declarat că nu acceptă „jocurile politice” și, din acest motiv, nu va mai participa. Cu câteva ore în urmă și Kreed a anunțat că nu va mai cânta la concertul de la Chișinău, care într-un final nu a avut loc.
Asta după ce, sâmbătă, 18 iunie, interpretul Filip Kirkorov, DAVA și Ivan Dmitrienko, dar și Kreed au ajuns la Chișinău pentru a cânta la același concert.
În dimineața zilei de duminică, 19 iunie, deputata Marina Tauber și activistul Veaceslav Valico s-au plâns că nu li se permite să instaleze scena și tehnica necesară în Piața Marii Adunări Naționale, unde erau planificate două evenimente, protestul organizat de Partidul ȘOR și concertul organizat de Valico, unul din apropiații lui Platon.
Cei doi au declarat că au autorizați și toate actele necesare, însă polițiștii nu permit mașinilor cu tehnică să intre în perimetrul unde ar trebui să fie instalată scena.
Ulterior, Inspectoratul General al Poliției a venit cu o reacție și a respins acuzațiile aduse la adresa instituției de către deputata Marina Tauber care a declarat că Poliția interzice instalarea scenei în Piața Marii Adunări Naționale, unde urmează să aibă loc un protest organizat de Partidul pe care îl reprezintă, dar și un concert organizat de către un apropiat al lui Platon, Veaceslav Valico.
TV8 reamintește că deși scena a început a fi instalată zilele trecute, peste noapte aceasta a fost dezinstalată. Conform unei dispoziției, Veaceslav Valico a rezervat Piața Marii Adunări Naționale pentru duminică de la amiază și până la ora 22.00. Întâmplător sau nu, tot duminică după amiază este planificat un protest antiguvernamental organizat de Partidul ȘOR.
În intervenția sa, Valico nu a pomenit nimic despre bani, astfel că nu se știe cât a cheltuit inclusiv pentru remunerarea artiștilor. Cert este că, în declarația pe proprie răspundere depusă anul trecut la CEC, Valico nu a indicat venituri sau proprietăți, în schimb a pomenit o datorie de 20 de mii de euro, pe care trebuie să o ramburseze până în 2025. În cadrul dezbaterilor electorale de la TV8, Valico a menționat că trăiește discret, adăugând că îl ajută sora sa, care s-ar afla peste hotare.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md