Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1400: Atac în Rusia, panică la Moscova și „pace imposibilă”. Zelenski dezvăluie noul plan cu 20 de puncte

social

/VIDEO/ Lupta pentru gările auto continuă. Contractul de concesiune e reziliat, dar multe gări și stații sunt vechi și distruse

20 noiembrie 2022, ora 10:00

După cinci ani de concesionare a gărilor și stațiilor auto, contractul dintre Agenția Proprietății Publice și compania privată a fost reziliat. Statul a invocat că agentul economic nu a reușit să-și onoreze obligațiunile contractuale, pe care și le-a asumat. Printre altele, era obligat ca, timp de trei ani, să renoveze toate cele 30 de gări și stații și să creeze infrastructură modernă. Însă, doar o treime din clădiri au fost reparate. 

Supărați că agenția a rupt contractul, acționarii s-au plâns în judecată, urmând ca în martie să fie mai clară situația. Invocă și o notă de plată de circa 120 de milioane de lei. Între timp, Agenția nu stă pe loc și insistă să readucă gările în posesia statului, care, în lipsa unei decizii de judecată, continuă să fie gestionate de agentul privat. Cum se va sfârși povestea vom afla, mai devreme sau mai târziu. Până atunci, vă invităm la o călătorie prin câteva gări auto din țară. 

Epopeea gărilor auto începe în 2018 atunci când, pe 12 septembrie, printr-o hotărâre a Guvernului Filip, s-a decis ca gările și stațiile auto să fie transmise în gestiune unei companii private pe o perioadă de 25 de ani. Partenerul privat era obligat să plătească pe perioada contractului, în bugetul de stat, peste cinci milioane de lei anual. Investitorul și-a asumat responsabilitatea ca, după expirarea contractului de parteneriat, să transmită în proprietatea statului toate bunurile, inclusiv cele reconstruite.

Două luni mai târziu, s-a aflat cui i-a revenit în concesiune rețeaua de gări și stații auto. Este vorba de o asociație compusă din: SRL „Gările Auto Moderne”, o întreprindere înregistrată cu două zile înainte de a depune oferta, Ex factor SRL, cunoscută în Republica Moldova datorită activității în domeniul construcțiilor, și Lluka Muco un cetățean american. La acea dată, Agenția Proprietății Publice a refuzat să facă public contractul de concesionare, motivând refuzul prin faptul că, există „clauze de confidențialitate”. Totuși, prin contract, în primii trei ani agentul economic era obligat să modernizeze aceste autogări, lucru ce nu s-a întâmplat.

Conform contractului, în anul 2019, partenerul privat urma să investească 35 milioane lei în modernizarea gărilor din Ceadâr-Lunga, Comrat, Cantemir, Căușeni, Leova, Taraclia, Ștefan-Vodă și Vulcănești. Acționarii companiei s-au schimbat de câteva ori, iar din primii fondatori nu a rămas niciunul. Concesionarea dubioasă a fost deseori subiect de dezbatere inclusiv în Parlament. A fost formată și o comisie de anchetă, în 2019, care a solicitat, în cele din urmă, demararea procedurilor de reziliere a contractului.

Urmare acestui raport, la trei ani distanță, în august 2022, Agenția Proprietății Publice a reziliat contractul. Acest lucru presupune ca toate autogările să revină în administrarea statului. Cu toate astea, întreprinderea de stat, care ar trebui să preia autogările, este în insolvență, fapt ce nu permite momentan gestionarea și buna funcționare a acestora, declara recent Eugeniu Cozonac, pentru Ziarul de Gardă. De altfel, acesta a fost demis din funcție chiar săptămâna aceasta. Partenerul privat, care s-a angajat să modernizeze gările, a acționat în instanță Agenția Proprietății Publice, nefiind de acord cu decizia. Singura reacție publică, ce a urmat după rezilierea contractului de concesiune, a fost cea a Oksanei Demcenko, unul dintre acționarii companiei „Gările Auto Moderne”. Venită din Ucraina, aceasta a intrat în afacerea gările auto din 2019. Conform spuselor ei, statul a câștigat în jur de 200 de milioane de lei taxe și din investițiile făcute în infrastructura rețelei de gări auto. „Considerăm că Agenția Proprietății Publice nu a avut vreun argument și bază legală a de lua o asemenea decizie. În contractul de concesionare este stipulat clar că poate fi reziliat dacă există încălcări majore. Astfel de încălcări nu au fost și nici nu au cum să fie. Chiar și dacă erau, contractul putea fi anulat doar după o decizie de judecată. Dar nici această decizie nu există. Considerăm că Agenția Proprietății Publice a dat dovadă de o atitudine tendențioasă și subiectivă în raport cu noi, investitorii.”, susține Demcenko. 

Am mers și noi pe urma „modernizărilor” și ce am descoperit e de ...plâns. Prima oprire am făcut-o la autogara din orașul Ștefan-Vodă acolo unde, am avut impresia că ne-am întors în timp. Clădirea nu are nimic modernizat, doar acoperișul este refăcut. În schimb, tavanele sunt găurite, iar pe pereții care stau să cadă, sunt prinse câteva camere de supraveghere semn că, pe aici există și câteva urme de modernism. Femeia responsabilă de vânzarea biletelor nu a vrut să discute cu noi, fiind chiar „supărată” pentru că am deranjat-o. Oamenii care folosesc această gară sunt dezamăgiți de condiții, nu am găsit nici măcar unul care să fie bucuros de cum arată zona. Lipsesc până și cele mai elementare servicii.

Nici agenții economici care funcționează în interiorul gării nu sunt bucuroși de condițiile de aici, fiind nemulțumiți în special de frigul din perioada rece a anului.

În spatele gării actuale, se ridică o construcție nouă care, se pare că a fost oprită din dezvoltare. Când și în ce condiții se va relua lucrul, rămâne de văzut.

Venind spre Chișinău, ne-am oprit la gara auto din Căușeni. O gară nouă, construită de la zero, în care este amenajată sala de așteptare încălzită pe perioada rece și dotată cu sistem de aer condiționat, camera pentru mame și copii, blocuri sanitare care, practic nu există în majoritatea autogărilor din țară. Accesul pentru persoane cu dizabilități este asigurat. Șoferii care fac curse din această gară spun că totul e bine deși au și anumite supărări. Anenii Noi. O altă gară, alți oameni, alte nemulțumiri. Și autogările din Chișinău întâmpine probleme. Gara de sud-vest, care oferă curse inclusiv în România, este reabilitată parțial. Cu toate astea, fațada clădirii vechi nu este refăcută. Aici e o gară aglomerată și funcționează o singură casă de bilete. E amplasată afară însă și nu este clar din ce cauză cele din interior nu oferă servicii. Am încercat să aflăm de ce nu funcționează casele din interior, dar ne-am lovit de tăcerea angajaților și de un perete de sticlă...la propriu.

Ne mutăm spre nordul țării. La Soroca, mai exact. Un telespectator fidel a mers la gara din oraș și a surprins starea jalnică în care se află clădirea și peronul. Și în timp ce partenerul privat susține că a investit în modernizarea gărilor și stațiilor circa 120 de milioane de lei, conform Agenției Proprietății Publice ar fi vorba doar de 90 de milioane de lei. Acum, după ce a fost reziliat contractul, dacă se va demonstra cu acte confirmative, ca partenerul privat a făcut acele lucrări, statul va întoarce sumele investite. Tatiana Savva, directoare-adjunctă la APP, declară următoarele: „Noi avem un raport care este sub 100 de milioane de lei. Vreau să declar, cu toată responsabilitatea, că dacă agentul va prezenta documente confirmative pentru investiții, vom returna sumele în maximum 30 de zile.” 

Deși contractul a fost reziliat, gările și stațiile auto continuă să fie administrate de partenerul privat. Ședința de judecată, la care se va decide  soarta acestora, este programata anul viitor, în luna martie. Până atunci, Agenția are o foaie de parcurs pe care încearcă să o urmeze.  „E vorba si de alegerea celei mai bune opțiuni.”, spune Savva.  

Acest proiect a fost pornit, sperăm, în interesul oamenilor și mai puțin a afaceriștilor. Care va fi finalitatea, e greu de spus la momentul de față. Autoritățile ar urma să dea dovadă de responsabilitate în gestionarea și reabilitarea gărilor auto pentru că, acestea reprezintă  puncte de interes economic și bineînțeles, asigură o infrastructură de transport pentru cetățeni. Poate procesul de modernizare a gărilor auto s-ar scurta, dacă persoanele responsabile de gestionarea acestor gări ar coborî din mașinile persoanele și ar face o cursă cu autobuzul spre Ștefan Vodă ori spre Soroca și alte gări deplorabile. Ar putea să aștepte câte o oră în frig sosirea microbuzului și, bineînțeles, dacă-i apucă nevoile personale, să intre în toaleta acestor gări.

Un reportaj de Constantin Niculae
Imagini de Vlad Glinjan
Montaj de Constantin Niculae 

/VIDEO/ Preoți, acuzați de agresiuni sexuale: Starețul Andrei Caramalău face slujbe, iar părintele din raionul Glodeni - eliberat
/DOC/ Mandat public și alt job privat: Ce a descoperit ANI în privința unui primar din Moldova
/DOC/ Mandat public și alt job privat: Ce a descoperit ANI în privința unui primar din Moldova
/VIDEO/ Nebunie și peripeții la filmările „Revelion de Vis”: Nu rata cel mai spectaculos film - pe 31 decembrie, la TV8
/VIDEO/ Nebunie și peripeții la filmările „Revelion de Vis”: Nu rata cel mai spectaculos film - pe 31 decembrie, la TV8
Doliu în muzica din Republica Moldova: A murit Iurie Mahovici, Artist al Poporului
Doliu în muzica din Republica Moldova: A murit Iurie Mahovici, Artist al Poporului
/VIDEO/ „Toți se feresc de el”: Detalii despre crimele de la Anenii Noi. Unii săteni, speriați de bărbatul suspect
/VIDEO/ „Toți se feresc de el”: Detalii despre crimele de la Anenii Noi. Unii săteni, speriați de bărbatul suspect
/VIDEO/ Record absolut la Aeroportul Chișinău: Cine e norocoasa pasageră cu numărul 6 milioane
/VIDEO/ Record absolut la Aeroportul Chișinău: Cine e norocoasa pasageră cu numărul 6 milioane

/VIDEO/ Primarul Ion Ceban, huiduit la Arena Chișinău: Mesajul transmis în timpul concertului Zdob și Zdub

missing
25 decembrie 2025, ora 10:26

Primarul de Chișinău, Ion Ceban, a fost huiduit de o parte a publicului în timpul concertului aniversar al trupei Zdob și Zdub. S-a întâmplat pe 24 decembrie, la Arena Chișinău. În timp ce unii îi cereau să coboare de pe scenă, alții l-au aplaudat.

Edilul a urcat pe scenă pentru a transmite un mesaj de felicitare, dar discursul său a fost întrerupt. Solistul formației, Roman Iagupov, a intervenit, dar reacțiile negative au continuat.

„Sunt onorat de faptul că sunteți împreună, marea echipă a Direcției Cultură. Mulțumesc tuturor celor care promovează astăzi arta și cultura peste hotarele țării. Noi văd dorim la mulți ani. La mulți ani, Chișinău! La mulți ani, Zdob și Zdub”, a declarat Ion Ceban de pe scenă.

Primarul nu a comentat ulterior incidentul de pe scenă. În dimineața următoare, acesta a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj dedicat celor care sărbătoresc Crăciunul pe stil nou:

„Crăciun fericit, alături de cei dragi! Să aveți parte de sănătate, liniște, bucurii și multe momente frumoase împreună. Fiți mai buni unii cu alții, iubiți, iertați, construiți planuri de viitor și fiți fericiți oriunde v-ați afla. Nu uitați de tradițiile care ne unesc, pe care le-am învățat de la părinții noștri, și să le transmitem cu grijă mai departe. Fie ca magia Crăciunului să vă umple casa de lumină!”

Detalii halucinante despre crima descoperită ieri la Anenii Noi. Trei persoane au fost reținute. În gospodăria principalului suspect au fost descoperite osăminte de om, dar și haina în care era îmbrăcată victima în ziua dispariției. /Percheziții la 8 luni de la demolarea fostului cinematograf „Gaudeamus”. Oamenii legii cercetează reprezentantul unei companii de construcții, alături de alte persoane din Primărie, responsabile de autorizarea lucrărilor. /Șeful Statului Major al armatei libiene, patru oficiali militari de rang înalt și trei membri ai echipajului au murit după ce avionul lor s-a prăbușit lângă Ankara, la scurt timp după decolare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc va petrece Crăciunul și Revelionul în Penitenciar au decis azi magistrații de la judecătoria Buiucani. În ședința de azi au fost audiați încă doi martori ai apărării. /Vlad Filat și fosta sa soție, Sanda Filat au fost găsiți vinovați de o instanță franceză de spălare de bani. Fostul premier s-a ales cu doi ani de închisoare și cu o amendă de 100 de mii de euro. /O mașină capcană a ucis un general al Statului Major rus, în sudul Moscovei. Explozibilul, instalat sub caroserie a fost detonat la căteva minute după ce vehiculul a pornit.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Postul vamal Palanca și-a sistat activitatea, iar cel de la Tudora asigură traficul doar celor porniți la Belgorod-Dnestrovsk, urmare a unor noi atacuri cu drone rusești asupra podului de peste Nistru de la Maiaki. /Fostul deputat PLDM Veaceslav Ioniță s-a prezentat în instanță în apărarea lui Plahotniuc. Acesta a vorbit despre implicarea lui Vlad Filat în devalizarea sistemului bancar. /Europenii nu au găsit curaj ca să ofere Ucrainei activele înghețate ale Rusiei, dar au căzut de acord să ofere Kievului un împrumut de 90 de miliarde de euro, fără nicio dobândă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Atac cu drone rusești lângă granița Republicii Moldova. A fost suspendată activitatea în punctele de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie. /Cei mai mari rivali politici s-au văzut, astăzi, în instanță. Vlad Filat a încercat fără succes să intre în camera de escortă pentru o întâlnire cu Vlad Plahotniuc, adus în cătușe la judecată. /Avizul critic al Comisiei de la Veneția a pus pe pauză proiectul PACCO, ce pevede crearea unei noi procuraturi în locul Procuraturii Anticorupție și PCCOCS. Președintele Parlamentului afirmă că este nevoie de noi consultări.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Andrian Candu, fostul președinte al Parlamentului, a venit astăzi în instanță ca să-și apere nașul, acuzat de implicare în devalizarea sectorului bancar. /Guvernul a renunțat la ideea de a cumpăra activele Lukoil-Moldova de la aeroport în momentul în care s-a prins că, după privatizare, investitorul rus nu și-a onorat toate angajamentele investiționale. /Președintele rus Vladimir Putin dă asigurări că Moscova își va atinge obiectivele sale în războiul din Ucraina și va ocupa teritoriile pe care le revendică ca fiind ale Rusiei, în pofida numeroaselor încercări internaționale de a pune capăt războiului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Guvernul va prelua de la Lukoil-Moldova infrastructura de la aeroport și baza petrolieră din strada Muncești, fără a achita niciun ban, afirmă ministrul Infrastructurii Vladimir Bolea. /Proiectul PACCO, care prevede fuzionarea Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS, a fost criticat de Comisia de la Veneția. Rămâneți cu noi pentru a afla cum răspund oficialii acestor critici. /Cadrele didactice din întreaga țară au organizat azi un flashmob prin care au cerut salarii mai mari. În buget nu sunt bani pentru asta, a declarat în replică Guvernul.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Statul preia toate bunurile companiei Lukoil de pe Aeroportul Chișinău. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu. /MAE avertizează că moldovenii din Rusia care solicită permise ședere sau cetățenie ar putea fi obligați să accepte angajamente militare și recomandă prudență și asistență consulară. /Stare de urgență în economie, în stânga Nistrului din cauza problemelor cu gazul. Așa -zisul lider de la Tiraspol spune că măsura este temporară. Angajații de la trei întreprinderi au fost trimiși în șomaj tehnic.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Peste 22 la sută din gospodăriile care au cerut compensații de la stat nu s-au calificat pentru ajutor la plata facturilor, au anunțat azi autoritățile. Plățile încep astăzi, iar numărul beneficiarilor este cu 20 de procente mai mic decât anul trecut. /7,5 tone de mărar de import cu reziduuri de pesticide au fost nimicite de ANSA. Instituția nu precizează nici de această dată din ce țară au fost aduse zarzavaturile. /Conflictul dintre Statele Unite și UE se adâncește pe fundalul războiului din Ucraina. După șirul de critici venite din partea lui Donald Trump, Președinta Comisiei Europene, i-a transmis liderului american să nu se amestece în democrația Europei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Acoperișul unui bloc de locuit cu 15 etaje din zona Circului a fost cuprins de flăcări în această dimineață. Două persoane au suferit intoxicații cu fum, iar un apartament de tip penthouse a fost distrus de foc. /Peste 10 tone de margarină pentru prepararea torturilor au fost distruse de ANSA. Testele de laborator au arătat că produsul conținea substanțe chimice peste limitele admise de legislație. /Investigația Recorder despre justiția capturată din țara vecină a zguduit sistemul judiciar românesc. O judecătoare de la Curtea de Apel București a confirmat azi o parte din dezvăluiri, în timp ce sute de români au protestat aseară la Consiliul Superior al Magistraturii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Ședința Guvernului a început azi cu un protest al fermierilor care acuză statul că nu face nimic pentru a-i ajuta să depășească consecințele secetei din acest an. /Ex-premierul Dorin Recean a fost numit în funcția de consilier prezidențial special. Președinția anunță că acesta se va ocupa de consolidarea securității naționale în contextul amenințărilor de tip hibrid. /Noi polemici între Primăria Chișinău și ministerul Educației. Ion Ceban a declarat azi că examinează introducerea testării antidrog în școli pentru elevii de peste 13 ani. Inițiativa a fost calificată de Dan Perciun drept inutilă și intruzivă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
14 șoferi riscă să rămână fără permise de conducere, după ce ar fi dat mită pentru a obține documentul, iar 9 examinatori de la Ungheni au statut de bănuit într-un dosar de corupție. /De la tribuna partidului pe care îl conduce, primarul Ion Ceban a cerut probe privind presupusul război hibrid al Rusiei împotriva Republicii Moldova, acuzându-i pe cei din PAS de justificări politice. /Fermierii anunță că vor protesta mâine în fața Guvernului. Aceștia cer moratoriu la executările silite și plata sumelor datorate de stat după ce seceta și roada slabă i-au împins în datorii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
La aproximativ un an de când și-a ucis cu bestialitate propria mamă, a fost prins și încătușat. Un bărbat din Anenii Noi a reușit să ascundă de oamenii legii că el este autorul crimei, timp de aproape 10 luni. /Nivelul de sărăcie din Moldova rămâne ridicat, arată rezultatele unui sondaj al BNM privind stabilitatea financiară. Doar unul din patru moldoveni reușește să economisească lunar, în timp peste 70% rămân cu buzunarul gol. /Bucureștiul și-a ales un nou primar. Ciprian Ciucu, candidat PNL, a câștigat alegerile de duminică, obținând peste 36% din voturi.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Centrul Anticorupție anunță că a ridicat cinci milioane de lei, după perchezițiile de ieri în dosarul de corupție ce vizează mai mulți funcționarii ai primăriei Chișinău. Banii, în diferită valută, erau păstrați la domiciliile, dar și birourile celor șapte reținuți. /Parcul de distracții OrheiLand se închide. Decizia vine la scurt timp după ce fugarul Ilan Șor a anunțat încetarea proiectelor sociale și a sprijinului politic pentru aleșii săi. /Statele Unite ridică parțial sancțiunile impuse gigantului rus Lukoil. Condiția pusă este însă ca veniturile obținute din tranzacțiile făcute în acest timp de benzinării din afara Rusiei să nu fie transferate către Moscova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Șapte persoane, inclusiv șeful direcției locativ-comunale a primăriei Chișinău, au fost reținute într-un dosar de corupție. În urma perchezițiilor, procurorii au ridicat câteva milioane de lei, în diferită valută. /Noi detalii despre pregătirea destabilizărilor în Republica Moldova. Oamenii legii au efectuat peste 50 de percheziții în care au fost vizate 35 de persoane din mai multe raioane. /Premierul Munteanu planifică tăierea salariilor pentru unii șefi de agenții guvernamentale. Anunțul a fost făcut în contextul aprobării de către Guvern a Legii Bugetului pentru anul viitor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Alertă la Pepeni, Sângerei. Un localnic a găsit o dronă pe un câmp din apropierea satului și a adus-o acasă cu un motocultor. Poliția spune că este vorba despre un aparat de zbor, utilizat pentru inducerea în eroare. /Încă unul dintre primarii lui Ilan Șor pleacă din funcție. După demisia primarului de Orhei și edilul orașului Taraclia și-a depus mandatul. Se prespune că acesta s-a mutat deja la Moscova. /Mai puțin „ajutor la contor”. Guvernul anulează compensațiile pentru energia electrică. Din 1 ianuarie, cheltuielile pentru lumină vor crește cu cel puțin o sută de lei pentru fiecare familie.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Judecat în dosarul fraudei bancare, Vladimir Plahotniuc, a fost însoți, astăzi, pentru prima dată, în fața instanței. /Primarul orașului Orhei și-a anunțat demisia, la apelul lui Ilan Șor, în timp ce consilierii susținuți până acum de fugar ezită să o facă. /Alertă în sudul țării, după un atac cu drone în Ucraina. Punctul de trecere Giurgiulești-Reni a fost închis noaptea trecută, în urma luptelor aeriene de la hotar cu Republica Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fugarul Ilan Șor se plânge că este nevoit să-și închidă „proiectele sociale” din Moldova pentru că nu mai are bani. Mai mult, își retrage și sprijinul politic pentru aleșii săi. /Alegeri fără alegeri în stâng Nistrului. După scrutinul de ieri, Tiraspolul a publicat o listă cu 33 de oameni despre care spune că au devenit deputați ai Sovietului Suprem. /Pacea din Ucraina a fost negociată ieri seară ore bune pe pământ american, în Florida. Ucrainenii și americanii s-au întâlnit față în față.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Organizatorul contrabandei cu arme de la vama Albița a fost plasat în arest în penitenciar pentru 30 de zile. Acesta se declară nevinovat. /Dimineața a început cu 20 de percheziții în dosarul TUX, după ce poliția declara zilele trecute că în schemă au mai apărut 50 de suspecți. /Percheziții și la Kiev. Este vizat Andrii Ermak, șeful de cabinet al președintelui Ucrainei. Oficialul este investigat în dosarul de corupție privind sectorul energetic din țara vecină, cel mai grav din mandatul actualului președinte.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fără o Comisie Electorală funcțională, deputații de la Comrat au stabilit data alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei. /Accident fatal, la Criuleni. Un șofer, urmărit de polițiști, s-a izbit într-o stație de așteptare a transportului public. Mașina a luat foc, iar bărbatul a fost găsit fără viață. /Doi militari de la Gărzile Naționale au fost împușcați, în apropiere de Casa Albă. Un suspect a fost prins. Preşedintele american a denunţat un „act de terorism”.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Compensații mai mici pentru sezonul rece. Ajutorul maxim de 1400 de lei ar putea să scadă până la o mie. Un proiect de lege, în acest sens, ar urma să fie pus în discuție la Guvern. /Ambasadorul rus la Chișinău a fost întâmpinat, la ieșirea din Ministerul de Externe de drona rusească aterizată ieri la Florești. Angajații au așezat-o strategic pe treptele de la intrare, astfel încât diplomatul să o ocolească pentru a putea trece. /Armele și munițiile de contrabandă, descoperite la vama Albița sunt de producție rusească și ar fi fost aduse din Ucraina, fără să fie trecute prin scanerele Serviciului Vamal. Mai mulți vameși sunt vizați într-o anchetă, iar autoritățile avertizează că vor urma demisii.

/VIDEO/ Pământ pentru șmecheri. Legăturile misterioase de la casa lui Andronachi cu un șantier de construcții deschis lângă Circ
/VIDEO/ Pământ pentru șmecheri. Legăturile misterioase de la casa lui Andronachi cu un șantier de construcții deschis lângă Circ
/VIDEO/ Nebunie și peripeții la filmările „Revelion de Vis”: Nu rata cel mai spectaculos film - pe 31 decembrie, la TV8
/VIDEO/ Nebunie și peripeții la filmările „Revelion de Vis”: Nu rata cel mai spectaculos film - pe 31 decembrie, la TV8
/ULTIMA ORĂ/ Pod de peste Nistru, lovit de drone explozive: Alerta Poliției de Frontieră
/ULTIMA ORĂ/ Pod de peste Nistru, lovit de drone explozive: Alerta Poliției de Frontieră
/VIDEO/ „Toți se feresc de el”: Detalii despre crimele de la Anenii Noi. Unii săteni, speriați de bărbatul suspect
/VIDEO/ „Toți se feresc de el”: Detalii despre crimele de la Anenii Noi. Unii săteni, speriați de bărbatul suspect
/VIDEO/ Verde-n ochi: Martorii Păpușarului. Cine sunt cei 27 de invitați ai lui Vladimir Plahotniuc
/VIDEO/ Verde-n ochi: Martorii Păpușarului. Cine sunt cei 27 de invitați ai lui Vladimir Plahotniuc

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.