Au schimbat chirii ani la rând și au învățat să facă economii din puținul pe care îl aveau. Este povestea Marianei Gortoplean din comuna Sculeni, mamă a patru copii, dintre care unul - cu nevoi speciale. După ce a fugit dintr-o relație abuzivă, singurul ei vis a fost să le ofere copiilor un loc pe care să-l poată numi acasă. Povestea familiei a ajuns la Tudor Procopciuc, fondatorul fundației de caritate „Speranța Vieții”, care, împreună cu partenerii săi, a decis să le construiască o locuință. Astăzi, după ani de nesiguranță și teama că vor rămâne din nou pe drumuri, visul lor a devenit realitate: au, în sfârșit, un loc pe care să-l numească „acasă”.
Acum 11 ani, Mariana a plecat din casa în care trăia alături de soțul ei abuziv și a rămas singură cu patru copii. De atunci, viața a însemnat o luptă continuă. La doar 38 de ani, femeia a schimbat chirie după chirie, cu un nou născut în brațe și alți trei copii pe care trebuia să-i crească, să-i hrănească și să-i trimită la școală, dintre care unul, cu nevoi speciale.
S-a gândit de multe ori să plece la muncă peste hotare, însă nu a găsit niciodată puterea să-și lase copiii în urmă:
„Lipsa de bani, lipsa de neajunsuri, copiii mici. De una singură era foarte greu să acumulăm. Tot speram că într-o zi am să-i las și o să mă duc, dar nu m-a lăsat sufletul să-i las să plec. Credeam când o să crească mari o să plec undeva și o să le fac totuși un acoperiș asupra capului, dar până la moment nu am crezut că așa degrabă o să se realizeze”.
Mariana muncește cu ziua, iar banii pe care îi primește abia de îi ajung de o chirie și o masă modestă.
Viața familiei s-a schimbat însă, acum un an, după un apel telefonic. La celălalt capăt al firului au aflat că vor avea, în sfârșit, o casă ridicată de la temelie. Mariana spune că nici acum nu poate crede pe deplin că visul a devenit realitate.
Cel mai fericit este Marius, mezinul familiei, care și-a ales deja locul unde va dormi:
„-Cum e patul? E comod? - Da. Foarte comod. - O să dormi aici? - Da. - Care-s emoțiile tale, cum tu te simți? - Foarte bine. - Ești bucuros? - Da”.
De acum înainte, cei cinci nu vor mai împărți aceeași cameră și nici nu vor mai trăi cu teama că vor fi nevoiți să plece din nou. Au, în sfârșit, un loc pe care îl pot numi acasă.
„- Cum te-ai simțit tu prima dată când ai auzit că o să aveți o casă nouă, o casă a voastră? - N-am avut cuvinte. - Ți-a venit să crezi că se întâmplă asta? - Nu. - Dar acum crezi? - Da”.
„Suntem toți uniți și este o vorbă: frate pentru frate, soră pentru soră, pentru că este un moment când noi o să-i ajutăm pe ei, și când o să ne fie nouă greu, o să vină și o să ne ajute și ei pe noi”.
Eroul acestei povești este Tudor Procopciuc, care împreună cu o fundație din Norvegia, a făcut posibilă construcția unei case pentru această familie. Spune că, după ce le-a ascultat povestea, nu a mai putut rămâne indiferent.
„Ideea a pornit când prima dată am cunoscut această familie, ascultându-le povestea lor tristă. Povestindu-ne despre greutățile prin care ei trec și că nu au o casă, de atunci în inima noastră a bătut acea dorință și acel gând mereu cum putem să-i ajutăm”, a declarat președintele asociației de binefacere „Speranța Vieții”, Tudor Procopciuc.
„Aș adăuga aici la ce a spus Tudor... Este foarte important pentru o familie, în special pentru copii, să aibă o casă și să se simtă ca acasă. Plus că este vorba despre o familie care are copil cu necesități speciale”, a menționat Violeta Procopciuc, soția lui Tudor.
„Acum un an am fost aici. Când am văzut starea în care se afla clădirea atunci, știam că este imposibil de locuit în ea, dar știam și că o putem restaura, o putem repara. Era atât de rău, încât era ireparabil. Și în acel moment am început să avem o speranță că am putea construi o nouă casă pentru ei”, a declarat liderul Organizației internaționale YWAM „Tineri pentru Misiune”, Runar Byberg.
După ani întregi în care și-a crescut copiii din chirie în chirie, Mariana știe că nu va mai fi nevoită să o ia de la capăt. Ea și copiii ei au, în sfârșit, un loc care le aparține și pe care îl pot numi, fără ezitare, acasă.
