Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1478: Poluare pe Nistru și vizită în România. Zelenski vede Rusia fără Putin și îi răspunde lui Trump

social

/VIDEO/ Condiții de groază în secția destinată inclusiv bebelușilor: Cum au ajuns străinii să salveze un spital din Criuleni

20 octombrie 2022, ora 08:13

Nu cred că a fost vreun ministru al Sănătății care să nu se fi bătut cu pumnul în piept că, anume în mandatul lui, spitalele din țară vor fi modernizate. La câte promisiuni au fost făcute și dacă erau să fie duse la bun sfârșit, urma să avem acum instituții medicale performante și dotate, așa cum le vedem prin filmele occidentale. Am găsit și noi un spital, la Criuleni, care tot poate deveni un bun platou de filmare, dar mai degrabă pentru o producție de groază. Cu pereți crăpați, cu uși și podele învechite și cu toalete insalubre. Revoltător este că până acum o săptămână, aici erau tratați pacienții cu boli infecțioase, iar printre ei erau și copii, unii încă bebeluși. Vorbesc la timpul trecut, pentru că secția s-a mutat în altă parte, după un ultimatum primit de la ministra Sănătății. Dar, condițiile de aici sunt total opuse cu cele din restul secțiilor. Prin intermediul unei organizații elvețiene, fondată de doi medici, spitalul a fost renovat în proporție de 60 la sută. Cum au ajuns străinii să salveze spitalul raional Criuleni, se arată într-un reportaj marca "Moldova gândește" de la TV8.

Situat în spatele spitalului, parcă dosit de ochii lumii și separat în totalitate de celelalte clădiri, blocul unde erau tratate persoanele cu boli infecțioase e un decor ideal pentru a filma scene de groază. Revoltă stârnește, mai ales, blocurile sanitare, unde timpul parcă s-a oprit în anii 80-90. Nici ferestrele termopan, schimbate cu câțiva ani în urmă, nu diluează din frustrare. Și când te gândești că aici ajungeau și copii mici, mulți cu toxiinfecții alimentare, valul de indignare se amplifică.

Deși, la prima vedere, pare mai aproape de civilizație, folosită pentru angajații secției tot arată deplorabil. Iar aici suntem în salonul unde erau tratați doar pacienții cu tuberculoză. Aveau și ieșire separată, dar care era încuiată când am dat să o verificăm.

Directorul interimar al spitalului recunoaște că în bloc este dezastru, iar condițiile - cele mai rele din instituția medicală. 

Dar crede că nu doar în acest spital este așa. Poată că s-ar fi agitat mai mult, dacă spitalul nu ar fi trecut acreditarea anuală.

„- De ce era folosită această secție deși arăta așa cum arată acum?
 - Să vă întreb de ce arată multe alte secții în toată Moldova?”.

„Noi am primit certificat de acreditare, din 2021, a întregului spital, fără condiționalități. Oricum duceam tratative cu Consiliul raional să renovăm secția în 2023”, a declarat directorul interimar, SR Criuleni, Serghei Halipli.

De o săptămână, pacienții, angajații și întreaga secție au fost mutați, temporar, într-un alt bloc - la traumatologie. S-a întâmplat după un ultimatum dat de ministra Sănătății, care a făcut o vizită neanunțată și s-a arătat șocată de cele văzute. Erau două soluții: să fie închisă secția ori să fie mutată.

De rând cu pacienții, se bucură de condițiile decente de muncă și șefa secției. Aliona Novacovschi a revenit la conducerea secției din vara aceasta. Doar după ce a primit asigurări de conducerea instituției medicale că în secția veche vor fi făcute reparații.

„Am venit aici vara, după ce s-a schimbat conducerea. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să elaborăm un plan al noii secții care să corespundă standardelor. În perioada de Covid, noi nu tratam acolo pacienții pentru că era de nepermis pentru că nu respecta niciun standard. Planul l-am expediat Consiliului Raional, l-a aprobat, dar pentru că pe anul 2022 bugetul fusese deja repartizat, a fost lăsat pentru anul 2023. Oricum, reparațiile erau să fie, dar deocamdată ne bucurăm de aceste condiții minunate”, a menționat șefa secției Boli infecțioase, SR Criuleni, Aliona Novacovschi.

Reparații vor fi, dar nu se știe, deocamdată, de câte milioane este nevoie pentru a renova blocul.

„- Nu putem estima, trebuie să vină devizierul.
 - De ce au fost puse geamuri? 
 - Era de vreo 5 ani în urma.
 - Cred că arătau și mai groaznic, dacă le-au schimbat primele”, a vorbit directorul interimar, SR Criuleni, Serghei Halipli.

Deseori, pacienții care se tratau în blocul insalubru se plângeau pe condițiile mizere din saloane

„- Era incomod, dar ființa umană este obișnuiește cu toate. Noi, ca angajați, aproape că nu atrăgeam atenția. Problema este că...
 - Dar cred că erau plângeri?
 -Da, erau tot timpul. Din păcate, în toată republica, secțiile de boli infecțioase sunt lăsate la urmă”, a menționat șefa secției Boli infecțioase, SR Criuleni, Aliona Novacovschi.

Blocul era un fel de Cenușăreasă, dacă e să ne exprimăm în limbaj de basm. Pentru că, aproape toate celelalte secții au fost renovate. Însă, mai mult pe banii partenerilor elvețieni. Mai exact, este vorba de un grup de medici care au călcat pragul acestui spital în anul 2009 și, fără să stea mult pe gânduri, au decis să investească în el. Pentru asta, au creat o asociație prin care au colectat și mai colectează bani ca să modernizeze spitalul. Au dus la bun sfârșit o mulțime de proiecte. Cu ajutorul medicilor din Elveția, s-a schimbat la față și farmacia spitalului.

Prima investiție a fost în secția Chirurgie, își amintește actualul director interimar, care tot este chirurg de profesie.

„- Noi nu posedam laparascopie. Ne-au făcut și oportunitatea de a avea și laparascopie. E folosită acum de mai multe secții, inclusiv în ginecologie.
 - Cât au reușit să schimbe, de-a lungul anilor, din spital? Să-l renoveze, dacă vorbim de procente. 80%?
 - 80 nu, dar 60-70% - da”, a declarat directorul interimar, SR Criuleni, Serghei Halipli.

Directorul s-a grăbit să adauge că și prin intermediul consiliului raional, care este fondatorul instituției, au fost reparate câteva secții, de-a lungul anilor. Nu este clar cum au decis medicii străini să ajute anume acest spital, dar este cert că decizia lor a fost una salvatoare și a îmbunătățit condițiile oferite pacienților din cele două raioane - Criuleni și Dubăsari.

„- S-au investit 3, 8 milioane de euro, din 2009.
 - Cum i-ati cucerit?
 - Ei ne-au ales pe noi.
 - Poate că erau condițiile mai rele?
 - Nu cred. Era anul 2009, condițiile erau peste tot aceleași. Ei au un intermediar în Moldova, care e din Dubăsari. Lea zis hai să vă arăt și spitalul din Criuleni”.

În biroul directorului spitalului stă la loc de cinste și un album cu proiectele finanțate de partenerii elvețieni. Cartea a fost tipărită în 2017, dar de atunci colaborarea a continuat.

Și la momentul de față sunt în desfășurare două proiecte. De regulă, proiectele sunt realizate de o companie fondată de elvețieni, care oferă și mentenanța lucrărilor. Iată ce spune inițiatorul acestei acțiuni, doctorul chirurg Beat Wicky, despre colaborarea cu spitalul raional Criuleni.

„Aceasta este clinica Andreas Cham din orașul Zug. Aici lucrează Beat Wicky, chirurg visceral, alături de colegul său, doctorul Karl Heinz Lehmann, care este acuma la pensie”.

„Proiectul este în Moldova, într-un oraș mic, Criuleni. Spital acolo este destinat pentru pentru 100 mii de locuitori. Scopul proiectului este să îmbunătățim situația foarte dezolantă din sistemul serviciilor medicale”, a declarat doctorul chirurg, orașul Zug, Elveția, Beat Wicky.

Se deplasează la Criuleni de patru-cinci ori pe an pentru a asigura suportul tehnic, profesional și medical.

„La începutul proiectului, cu patru ani înainte, am definit un șir de priorități: să îmbunătățim condițiile de igienă printr-o spălătorie nouă și printr-un aparat de sterilizare nou. Am făcut o sală nouă pentru operații cu aparataj de sterilizare. Am renovat secția cu paturi. Ne-am concentrat sa schimbăm aparatu radiologic. Era vechi, încă din epoca sovietică și nu oferea o protecție contra iradierii”.

Potrivit legislației naționale, spitalele sunt fondate fie de Ministerul Sănătății, fie de autoritățile publice locale de nivel doi, cum ar fi consiliile raionale ori municipiile. Instituțiile medicale primesc bani din mai multe surse:

  1. fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală;
  2. surse bugetare;
  3. surse de la fondator;
  4. din prestarea serviciilor contra plată;
  5. din arenda echipamentelor;
  6. din donații etc.

O analiză a publicației economice Moldstreet a arătat că în 2022 pentru modernizarea spitalelor din țară au fost prevăzute în jur de 1,5 miliarde de lei. Alarmant este că, timp de jumătate de an, au fost cheltuite doar 34 de milioane de lei. Solicitată atunci să explice situația creată, ministra Sănătății a declarat că în majoritatea spitalelor au loc lucrări de reconstrucție, iar procedurile de licitație sunt foarte lungi.

/VIDEO/ „Tătuca” de la Minsk: Cum a ajuns Lukașenko în topul liderilor internaționali apreciați de moldoveni
/VIDEO/ „Tătuca” de la Minsk: Cum a ajuns Lukașenko în topul liderilor internaționali apreciați de moldoveni
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
/VIDEO/ Unele benzinării au sistat temporar vânzarea motorinei. Dorin Junghietu: „Nu există motive de îngrijorare”
/VIDEO/ Unele benzinării au sistat temporar vânzarea motorinei. Dorin Junghietu: „Nu există motive de îngrijorare”
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
/VIDEO/ Grosu răspunde lui Ceban privind lipsa motorinei la unele stații PECO: „Porțile Orașului s-au transformat în borțile orașului”
/VIDEO/ Grosu răspunde lui Ceban privind lipsa motorinei la unele stații PECO: „Porțile Orașului s-au transformat în borțile orașului”

/VIDEO/ Focuri de armă și luare de ostatici la Ungheni: Exercițiul de securitate cu mascați din Moldova și România

fulger
12 martie 2026, ora 21:51

Jaf cu focuri de armă și luare de ostatici la Ungheni. Din fericire, este doar scenariul unui exercițiu la care au participat mascații de la noi și de peste Prut, în cadrul unui proiect transfrontalier. Scenariul a inclus jefuirea unei bănci, urmărirea infractorilor prin oraș și negocieri tensionate pentru eliberarea a peste 100 de ostatici. Exercițiul a testat coordonarea echipelor și capacitatea lor de reacție rapidă în situații de criză.

Conform scenariului, operațiunea a început în jurul orei opt dimineața, când șase membri ai unei grupări criminale au intrat în sediul unei bănci comerciale din orașul Ungheni. Presupușii infractori au furat de acolo banii, iar în proces, l-au rănit pe paznic. Ulterior, aceștia au urcat într-o mașină și au plecat într-o direcție necunoscută. Mașinile de poliție i-au urmărit pe suspecți până la sediul Casei de Cultură din oraș, acolo unde infractorii s-au baricadat, iar mai departe lucrurile s-au complicat.

În scenariul polițiștilor, atacatorii au luat ostatice 114 persoane, între care și 44 de copii. În aceste condiții a fost nevoie de intervenția mascaților de la Fulger. Ajunși la fața locului, aceștia au început negocierile.

„S-a luat legătura cu liderul cât mai urgent.- Vă transmitem ce cerințe au, haideți să inițiem. Să solicităm să fie eliberați minorii pentru a putea analiza în continuare și partea tactică, să facem tranziția, apă medicamente, poate mai eliberează vreun ostatic, să avem și alte informații suplimentare. Le transmitem apă și medicamente cu condiția că eliberează copii minori”. 

„În interiorul mașinii, de aproape jumătate de oră, oamenii legii poartă negocieri directe cu liderul grupării de crimă organizată. Între timp, zona este supravegheată din aer de o dronă, iar fiecare mișcare din teren este urmărită în timp real pe acest monitor”.

Între timp, au fost eliberați câțiva minori, aceștia fiind preluați în siguranță de către oamenii legii.

Negocierile au continuat, iar liderul grupării, care este de naționalitate arabă, le-a cerut ofițerilor o sumă mare de bani, o mașină și un coridor verde pentru a putea ieși din țară, în schimbul eliberării ostaticilor.

La simulare, pe lângă mascații Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Exercițiul transfrontalier s-a desfășurat în cadrul proiectului SAFEBORDER care a început acum un an. Bugetul proiectului este de 660 de mii de euro, dintre care 90% provin din fonduri europene, iar restul de 10% sunt asigurați de guvernele din Republica Moldova și România.

Scumpirile la carburanți se țin lanț. ANRE anunță că prețul la benzină și motorină va crește și mâine, în timp ce ministerul Energiei avertizează că această tendință va continua și în următoarea perioadă. /Acciza la motorină, pentru fermieri, va fi compensată parțial de stat. Ministerul Agriculturii anunță că va oferi 140 de milioane de lei, care ar urma să acopere minimul necesar pentru lucrările de primăvară. /Petele uleiose de pe Nistru provin de la 1,5 tone de petrol care s-au scurs în râu, a anunțat azi ministerul Mediului. În timp ce autoritățile dau asigurări că nu există riscuri, locuitorii din Bălți au stat azi jumătate de zi fără apă la robinete.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
O nouă explozie de prețuri la carburanți. Benzina și motorina vor depăși, peste noapte, pragul de 25 și, respectiv, 24 de lei per litru, anunță ANRE. În acest context, autoritățile vor să creeze stocuri strategice pentru cel puțin 90 de zile. /Noi reguli pentru livrarea gazelor din strânga Nistrului, propuse de Ministerul Energiei. Moldovagaz ar putea fi obligată să asigure rezerve pentru consumatorii din regiune. /Între timp, Iranul amenință că blocada petrolieră din strâmtoarea Ormuz va continua atâta timp cât Israelul și Statele Unite vor continua cu bombardamentele.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vicepreședintele raionului Hîncești, Dumitru Vartic a fost dat afară din PAS și este cercetat pentru abuz și violență în familie, după ce soția sa și-a pus capăt zilelor. /Prețurile la carburanți explodează pe fondul crizei din Orientul Mijlociu, iar Europa resimte impactul mai puternic decât SUA. /Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a doua săptămână. În ultimele două zile, mai multe depozite iraniene de petrol au fost distruse, în timp ce Teheranul și-a ales un nou lider suprem.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procurorii cer 3 ani de închisoare cu executare pentru complicele lui Nicanor Ciochină, în loc de 6 luni, cât i-a dat prima instanță. /Constantinov, Nesterovschi și Lozovan au fugit în regiunea transnistreană, dar poliția nu poate interveni pentru a-i reține. Aceștia s-ar afla în locuri protejate de militarii ruși, iar o eventuală operațiune i-ar pune în pericol pe polițiștii noștri, afirmă șeful IGP Viorel Cernăuțeanu. /Războiul din Orientul Mijlociu se intensifică: Israelul a bombardat masiv gruparea Hezbollah din Liban, Iranul amenință cu represalii, în timp ce Donald Trump dă asigurări că Teheranul nu are nicio șansă în acest război.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Președintele Parlamentului cere intervenția autorităților pentru a curma tentativele petroliștilor de a specula cu prețurile la carburanți, în contextul războiului din Orient. /Primii 82 de moldoveni, rămași blocați în Emiratele Arabe Unite, au revenit azi dimineață în Moldova, anunță autoritățile. Situația din Orientul Mijlociu a umflat spectaculos prețurile la biletele de avion, acestea ajungând să coste peste 30 de mii de lei. /Președintele american crede că ofensiva asupra Iranului va dura până la două luni, după ce zilele trecute declara că războiul se va încheia în cel mult o lună.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Un bărbat din sectorul Botanica al capitalei a fost găsit carbonizat în locuința sa, cuprinsă de flăcări. Salvatorii au intervenit cu autoscara de exterior, pentru a evacua oamenii din clădire. /Prețul la motorină, va crește de mâine cu peste 50 de bani, anunță ANRE, în timp ce guvernul a instituit azi stare de alertă în domeniul energetic pentru următoarele 60 de zile. /Între timp, războiul din Orientul Mijlociu a ajuns într-o țară membră NATO. Turcia anunță doborârea unei rachete balistice iraniene, aproape de granița cu Siria.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fermierii cer Guvernului rambursarea accizei la motorină, în condițiile în care majorările în lanț ale prețurilor la carburanți le afectează deja activitatea. De mâine, motorina va fi mai scumpă cu tocmai 34 de bani. /Se vrea înlăturarea lui Igor Dodon de la conducerea PSRM. Liderul socialiștilor se plânge că mai mulți colegi de-ai săi ar complota împotriva sa și ar vrea ca el să ajungă la pușcărie pentru a-i lua locul. /Războiul din Orientul Mijlociu continuă pentru a patra zi, cu atacuri reciproce între Israel și Liban, care s-a alăturat Iranului în conflict. În ultimele 24 de ore, atât Teheranul cât și Tel Aviv au fost ținta unor bombardamente masive.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În cea de-a treia zi de război în Orientul Mijlociu, Israelul anunță eliminarea unor oficiali de rang înalt din spionajul iranian, în timp ce Teheranul a lansat un val de atacuri cu rachete către Țara Sfântă și alte state din Golf. /Astăzi se împlinesc 34 de ani de la Războiul de pe Nistru. Cu această ocazie, în toată țara au avut loc ceremonii de comemorare a celor peste 300 de cetățeni, căzuți pe câmpul de luptă. /Primarul Ion Ceban crede că reținerea conducerii orașului Durlești ar fi fost pusă la cale de guvernare care ar vrea să numească, în fruntea primăriei, un reprezentant PAS.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nicanor Ciochină va sta 7 ani la închisoare pentru accidentarea mortală a adolescentului de la Boldurești. Mama băiatului a izbucnit în lacrimi în momentul în care magistrații au pronunțat sentința. /Primărița din Durlești, viceprimarul și încă 6 persoane au fost reținute de CNA în urma unui val de percheziții desfășurate în această dimineață. Toți sunt vizați într-un dosar de escrocherie cu terenuri publice. /Fostul prim-vicepremier și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost găsit mort în locuința sa din Caragaș, raionul Slobozia. Anchetatorii din stânga Nistrului examinează versiunea unui jaf soldat cu omor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cercetarea judecătorească în dosarul în care Vlad Plahotniuc este învinuit de furtul miliardului s-a încheiat cu citirea declarațiilor martorului secret, care a descris tranzacții și achiziții atribuite oligarhului, în valoare de sute de milioane de euro. /După aproape un an de blocaj, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri a discutat, astăzi, la Tiraspol cu așa numitul ministru de externe al administrației separatiste. /Rușii au lansat, noaptea trecută, un atac masiv cu drone și rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina. Zeci de civili din Harkov, Kiev și Krivoi Rog au fost răniți, între care și copii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Moldsilva - în vizorul autorităților. În timp ce ministerul Mediului anunță ca a descoperit defrișări ilegale la Ghidighici și a demis mai mulți șefi de ocoale silvice, CNA anchetează, în paralel, delapidarea fondurilor pentru împăduriri la Iargara. /Start reparației străzilor din capitală. Primăria anunță că a început lucrările, iar primele, vor fi cârpite, craterele de pe arterele principale. Între timp, vulcanizările abia de fac față numărului mare de mașini avariate. /Imagini apocaliptice în estul Braziliei unde sunt cel puțin 32 de morți și 40 de oameni dispăruți. Regiunea este puternic afectată de inundații masive, provocate de ploile torențiale.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Astăzi se împlinesc patru ani de când, în dimineața de 24 februarie 2022, Ucraina s-a trezit în sunet de explozii. În câteva minute, milioane de oameni au înțeles că viața lor se schimbase pentru totdeauna. /O lume întreagă și-a arătat solidaritatea cu Ucraina. Drapelul țării vecine a fost arborat în mai multe state europene, inclusiv la instituțiile UE din Bruxelles. Lideri internaționali, printre care conducerea Republicii Moldova, au transmis mesaje de sprijin și au apreciat efortul Ucrainei de a menține pacea în Europa. /Când invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a ajuns la 1.418 zile, luna trecută, a egalat durata campaniei prin care Moscova a învins Germania nazistă în al Doilea Război Mondial.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost audiat astăzi pentru prima dată în dosarul fraudei bancare. Ex-liderul democrat s-a plâns că procesul se desfășoară cu încălcări și a declarat că dosarul i-ar fi fost fabricat la comandă. /5 persoane au fost reținute în urma a 40 de percheziții desfășurate în mai multe primării și la un operator economic, într-un dosar ce vizează delapidarea fondurilor naționale și europene destinate infrastructurii. /Cel puțin două persoane au murit și trei au fost rănite în urma unui atac cu drone rusești în Regiunea Odesa. Atacuri au fost raportate și în Regiunea Dnipropetrovsk.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Oamenii legii anunță că in urma perchezițiilor desfășurate ieri în cazul pregătirii asasinatelor mai multor persoane publice din Ucraina, au fost reținuți 11 suspecți, atât în țara vecină cât și în Moldova. 3 dintre aceștia au fost plasați azi în arest. /Premierul Alexandru Munteanu anunță un nou termen pentru darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești - Chișinău. Potrivit lui, aceasta va deveni funcțională nu în martie, cum spunea Maia Sandu, ci în luna mai. /Ambasada Republicii Moldova din Iran avertizează cetățenii să evite călătoriile în statul islamic și să părăsească țara pe rute sigure, pe fondul riscurilor de securitate crescute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții de amploare în Republica Moldova într-un caz ce vizează planuri ale serviciilor ruse de a lichida persoane publice din Ucraina. /Alertă sanitară. A fost întregistrat primul caz de variola maimuței în Republica Moldova. ANSP a demarat ancheta epidemiologică. /Oamenii legii anunță că au deconspirat o schemă de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei în domeniul construcțiilor, arhitecturii și design-ului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul portocaliu de ninsori și viscol, intrat în vigoare aseară, a lăsat fără lumină mii de gospodării din sudul țării. A fost sistată circulația camioanelor pe mai multe șosele, iar zeci de autospeciale au fost antrenate la deszăpezirea drumurilor. .Nu există premise pentru scumpirea curentului electric, a declarat azi ministrul Energiei, la două zile după ce Premier Energy și FEE Nord a cerut majorarea tarifelor. .Negocierile de pace Rusia–Ucraina de la Geneva se încheie fără progrese, în timp ce atacurile aeriene rusești continuă. Liderul de la Kiev acuză Rusia că amână în mod deliberat progresul către un acord care să pună capăt războiului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost adus forțat la Curtea Supremă de Justiție în dosarul „Kuliok”, dar a refuzat să dea declarații. La ședință a venit și Igor Dodon, însă cei doi nu s-au intersectat. /Locuitorii a câteva sate din raionul Soroca au avut parte de o dimineață de coșmar. O bubuitură puternică i-a băgat în sperieți. /Incendiu devastator în orașul Sîngerei. O casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări, iar proprietarul a ajuns la spital în stare gravă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se cere scumpirea luminei. Distribuitorii au solicitat autorităților să aprobe tarife majorate. Ce argumente se invocă și ce spun oamenii, vedeți imediat. /Iarna nu cedează! Mâine seară intră în vigoare un cod portocaliu de ninsori, lapoviță și vânt. Avertizarea este valabilă pe 80 la sută din teritoriul țării. /Şefa diplomaţiei europene declară statele UE nu sunt pregătite să ofere Ucrainei o dată concretă pentru aderarea la blocul comunitar, iar președintele Letoniei spune că nu ar fi corect ca Ucraina să adere înainte Republicii Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Poliția a cedat, iar enoriașii au reușit să intre aseară în biserica de la Dereneu, unde e scandal deja de câteva săptămâni. Între timp, cele 6 persoane reținute acum două zile, printre care și primarul localității au fost eliberate. /Alexandru Harea a fost numit în funcția de director al SPPS, la trei luni de la demiterea lui Vasile Popa. Maia Sandu a semnat decretul aseară. /În aproape patru ani de război, peste două milioane de ucraineni au trecut prin Moldova, iar circa 140 de mii s-au stabilit temporar sau permanent. Bilanțul a fost făcut azi de Agenția ONU pentru Refugiați.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
ANRE a decis reducerea tarifului la căldură pentru locuitorii Chișinăului, dar și scumpirea agentului termic pentru orașul Bălți. /Nemulțumiți de activitatea unei Autogări pe care o numesc ilegală, zeci de transportatori au protestat azi în fața sediului ANTA. /Deși a venit azi la ședința la care urma să depună primele sale depoziții în dosarul fraudei bancare, Vlad Plahotniuc nu făcut declarații, invocând motive de boală. Audierea acestuia a fost amânată pentru luni.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.