Devine tot mai șubred viaductul care leagă sectorul Botanica de centrul Capitalei. Asfaltul este deteriorat, iar o fisură care a apărut de curând alarmează pietonii. Fisura are o lungime de peste un metru și este o barieră în calea celor care circulă cu trotinete sau manevrează cărucioare. Pe de altă parte, șeful Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație, ne-a asigurat că nu există niciun pericol pentru siguranța oamenilor.
Din imagini se poate observa cum oamenii sunt nevoiți să pășească peste fisura, formată între plăcile de beton, care s-au măcinat. Unii trecători ne-au spus că aceasta este foarte periculoasă, mai ales pentru cei care nu știu de existența ei:
„E periculos pentru persoane care trec cu bicicletele, cu cărucioarele electrice”.
„Poate să se rupă, să se facă mai mare”.
„Cineva să se împiedice, să nu fie atent când trece pe aici”.
„- De ce credeți că e periculoasă?
- Poate să aibă consecințe mai mari, la drum, să se deterioreze, pentru trotinete, pentru oameni”.
Unii dintre cei care circulă cu trotinetele electrice cunosc deja locul și sunt atenți când trec pe acolo:
„- E comod să mergeți peste ea?
- Nu. Desigur, trebuie să mă opresc și să trec așa, în picioare aici, desigur că nu e comod”.
Și mămicile cu cărucior încetinesc, atunci când ajung să treacă peste fisura din trotuar.
Unii orășeni ne-au spus că trec pe aici zilnic, așa că ei cunosc deja aceste fisuri, care ar fi destul de vechi. Cu toate acestea, potrivit lor, nicio regie responsabilă nu-și face griji din această cauză. Totuși, cel mai periculoase, acestea ar fi pe timp de noapte.
„Din câte știu, tehnic, ele se fac pentru fenomenele astea de condensare și invers, la temperaturi joase și foarte înalte, dar asta cred că deja e foarte exagerat. S-ar putea cu timpul să devină periculoasă, dacă nu se întreprind măsuri”.
Fiind întrebat de ce nu se iau măsuri, șeful Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație, Vitalie Mihalache, ne-a asigurat că nu există niciun risc pentru siguranța trecătorilor:
„Nu există riscuri pe zona pietonală. Zona respectivă este din cauza pliților de suport, care s-au dilatat și contractat. O să intervină și o să combatem, dar riscuri pe zona pietonală, pe viaduct, nu sunt”.
Totuși, Vitalie Mihalache a precizat că, în cel mai scurt timp, o să fie efectuate lucrări de întreținere, pentru a fi lichidate fisurile.





































